Suntem deja câteva generații care am crescut luptând pentru a ne putea asigura ca nu ne interesează părerea nimănui. Aveam nevoie de asta, o interpretam ca și libertate. Libertate de tot ceea ce am văzut la generațiile anterioare, la părinții noștri, și tot ceea ce știam era ca NU ne mai dorim o viata ca lor.
Am crescut, mai toți cu frică de gura lumii și a lu’ Mătușa X și Vecina Y.
Am reusit, ne-am câștigat dreptul sa nu ne intereseze ce crede lumea, insa tot acest timp ne-am indepartat de tot, și tot sperând ca astfel evitam critica, feedback-ul și orice avea sanse sa ne dea de inteles ca, poate nu e doar bine tot ceea ce facem, poate nu deținem noi adevarul universal și singurele răspunsuri corecte.
Nu poți fi obiectiv când toate discuțiile le ai doar cu tine!
Evident nu e nevoie sa ne trăim viata după ce spune matusa, vecina, sau uneori chiar mama (oricât de bine intenționată ar fi ea), insa nici nu e o soluție sa ne închidem în bula lui – me, myself and I .
Cu toții știm din experienta ca cel mai ușor este sa ai opinii despre viata celorlalți, și la fel de ușor le primim de la cei care stau pe margine, mănâncă seminte și dau verdicte pe banda rulanta, de parca ar deține adevăruri absolute, pe cand tot ce au este un master în a prejudecata și critica gratuita.
O data ce înțelegem ca gaura de la macaroana exista deja demult înainte sa aparem noi, ne dam seama ca izolandu-ne de orice parere ramanem doar cu versiunile noastre asupra realității, și uneori ne place sau nu, avem nevoie si de o părere din afara, avem nevoie de oameni care sa ne traga de mânecă când o luam pe aratura, și de urechi când deciziile sau acțiunile noastre se îndepărtează de ceea ce suntem cu adevărat.
Intebarea rămâne cine sunt acei oameni? Cum ii alegem și le dam acest rol?
Nu stiu daca exista reteta universala dar din experienta mea și a celor cu care am lucrat de-a lungul timpului am cristalizat intrebari/ filtre simple:
- dacă nu ai cere sfatul unei persoane de ce te-ar interesa/ afecta ce crede ea?
- dacă o persoanea are mereu solutii pentru tine, dar nu aplica în viata personala nimic din ceea ce recomanda, de ce ar avea credibilitate ?
- critica unei persoane care nu și-a asumat vreun risc în viata este rar reala, sau constructiva
Ai nevoie de acei oameni care atunci când cazi și o dai în bara, sunt acolo sa zică, ” ai facut-o lata,asta este! Hai ridica-te, te ajut sa te scuturi de praf, și sa găsești soluții mai departe!”
Uneori aceștia vor fi cei mai apropiați ție, familie, prieteni, insa nu neapărat! Uneori ei te iubesc prea mult sa poata sa fie obiectivi sau de ajutor, alteori nu vor sa te supere.
Uită-te dincolo de gard, acolo este mai probabil sa fie cei care au și ei mânecile de la cămașă ridicate și lucrează și ei la viata lor!
You can choose courage and you can choose confort, but you can not have both at the same time.
Brene Brown
Cu toții ne dam seama mai devreme sau mai târziu ca nu prea se întâmplă mare lucru în ligheanul cu apa călduță.
Provocarea pe care o vad eu, vine nu din faptul ca nu am vrea sa fim curajoși și nu am vrea sa ne asumam viata și deciziile, ci din faptul ca mai nimeni nu ne-a învățat ce sa facem cu disconfortul.
In timp ce tehnologia pare ca ne rezolva mai totul doar ca să ne fie noua confortabila viata de zi cu zi, este tot mai puțin popular sa vrei sa îți asumi conștient și nesilit de viata disconfortul. De când s-au răspândit cardul de credit și ratele cu buletinul nu mai suntem dispuși sa asteptam și sa economisim ca să avem ceea ce ne dorim.
Totul este aici și acum, și cu minim de efort, daca se poate . Din păcate lucrurile cu adevărat importante, și viata aceea împlinită insa, pe care o cautam nu se vinde în rate cu dobânda zero!
Progresul spre acele schimbari la care tot visezi, acea viata, care simti ca te-ar implini, acea decizie, care o tot amani de ani de zile, sau pur si simplu sa faci tu primul pas intr-o discutie grea dar necesara, toate aceste au nevoie nu doar de curaj, ci si de disponibilitatea noastra de a petrece ceva timp intr-o stare de disconfort ( azi, maine , o perioada de timp) in scopul pe care ni l-am propus.
Dacă ne agățăm de orice formă de confort, ne vom limita capacitatea de a ne adapta și de a crește.
De-a lungul anilor, promovarea excesivă a confortului, a fericirii și plăcerii imediate ne-a facut sa nu mai avem toleranță pentru disconfort, ci doar nerabdare pentru orice fel de neplacere. Când confortul este singura alegere, rezistența și capacitatea de a depăși adversitatea se pierd.
Atunci cand ne dam voie sa ramanem in inconfortabil invatam să rămânem conectați cu noi înșine, să fim curioși și deschiși. Disconfortul ne învață să fim relaxați și să ne supunem.
Cu cât ne dorim mai mult să ne controlăm disconfortul, cu atât devenim mai blocați in situatiile neplacute de viata.